Fără concursuri retarde la TV.

Iată şi o veste bună venită din cadrul Ministerului de Finanţe. Aceştia au elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care stabilesc sancţiuni cu închisoarea de la 2 la 5 ani pentru următoarele “îndeletniciri”: lupte de câini sau de cocoşi, curse auto (ilegale), dar şi orice fel de concursuri prin telefon, internet sau orice alt mijloc de comunicaţie.

Pe lângă bucuria noastră nemărginită faţă de iminenta dispariţie a tuturor piţipoancelor care urlă crizate pe ecranul TV ca vor să sune telefonul, ca fapt pozitiv se identifică şi ideea că, dacă iei drogul românilor idioţi care sunau la astfel de concursuri, poate vor pune mâna şi cu banii salvaţi vor face ceva mai util pentru ei şi familiile lor.

Desigur, şi partea cu luptele de diverse animale sărace şi cursele auto este îmbucurătoare dar, să fim serioşi, nici până acum nu erau legale. Nu legea i-ar opri pe oameni să facă astfel de lucruri, ci aplicarea ei…

Mulţumim hotnews.ro şi mediafax.ro pentru veştile bune de astăzi!

Dacă nu mai ştiţi ce “pierdem” în urma ordonanţei de mai sus, iată un remember:

Fii mai bun… vara.

Vremea de afară o confirmă, vara este aproape. Încep iar plimbările relaxate prin parcuri, păsărelele prind glas (şi la figurat, da), fustele devin din ce în ce mai scurte, maşinile din ce în ce mai decapotate, totul e însorit şi frumos în România.

Dar! Dăm pagina şi ce vedem?! Imagini cutremurătoare, imposibil de creionat, venite parcă din altă realitate, total opusă a ceea ce ştim noi. Un filmuleţ în cuvinte, probabil unul regizat de Bacovia, dacă acesta n-ar fi fost poet:

Pe asfaltul încins - autobuze pline ochi cu personaje de tot felul, inghesuite în lăzi de metal cu mici spărturi pe post de geam. Din când în când mai trece un autobuz de tip mai nou, nemţesc, cu aer condiţionat, dar chiar şi aşa, cum să facă faţă acelui element care are impresia că deodorantul e o gaură neagră care absoarbe jegul, şi nu mai e nevoie de apă şi săpun… Pe trotuar, diverşi rromi, albi sau coloraţi - nu contează, ţiganii sunt de toate culorile acum, care se plimbă cu burţile păroase la soare şi fluieră printre cojile de seminţe după fustele scurte de pe stradă. Sau după conţinutul lor, încă nu ştiu. Alături de burtoşii coloraţi, mai găsim băieţi cu maiouri bine decupate - eventual transparente sau găurite, care lasă loc creaturilor care trăiesc în podoaba de la subsuoară să se bucure şi ele de razele soarelui, printre cojile de seminţe de ieri. 

În goana după răcoare… o bătrânică se opreşte lângă o fântână arteziană. Ar vrea să se odihnească pe marginea acesteia dar, probabil copiii celor despre care abia v-am spus, se scaldă cu poftă în ceea ce trebuia să fie o oază în deşertul de beton. Acum e un fel de baie comunală. Şi veceu, că e vorba de un proces la fel de natural precum transpiraţia. Fără bani de concediu, fără dorinţa masochistă de a-şi petrece ziua în cuptorul din căminele univerităţii, câţiva studenţi intră într-un băruleţ mic, dubios, întunecat, dar cu aer condiţionat! Terasa e plină ochi, înăuntru - doar patronul, probabil. Stă la o masă de lângă geam, cu ochii în patru ca nu cumva chelnerii să-l ”facă” la bani.  Şi studenţii în cauză aveau ochi. I-au lăsat însă pe meniul ce afişa preţuri triple faţă de obicei, cu siguranţă “dilatate” de căldura ce a venit.

La metrou, câţiva metri sub barul cel scump, un alt student, probabil de la Conservator, cântă cu dor pentru iubita lui de acasă. Majoritatea oamenilor sunt deranjaţi, prea puţini mai aruncă acum o hârtie de 1 leu. Chiar şi aşa, uşor, uşor se strâng destui pentru beţia din seara următoare. O doamnă de o vârstă venerabilă ar vrea să se oprească la el, să-i spună câteva despre tineretul din ziua de azi. Începe prin a se plânge de lipsa de educaţie a tinerilor. “- Păi cum să cânţi la metrou?! Ia-ţi o slujbă adevărată! Măi copile…” dar o întrerupe anunţul arhicunoscut: “Atenţie! Se închid uşile… ” Se opreşte brusc din lecţia de sictir sexagenar şi o rupe la fugă spre vagoane. Pe drum dă peste un copil de 3 ani pe care-l răstoarnă, dar nu contează - trebuie să prindă loc pe scaun, că e bătrână! Cum era de aşteptat, se închid uşile, că anunţul nu minte niciodată. Dar cu greu, că nu există vagoane în lumea întreagă pregătite pentru volumul de oameni din Bucureşti. 

Printre manelele care răsună de pe telefoanele mobile in vagon, probabil ale verilor celor de mai devreme, se poate auzi şi soneria telefonului unui copil de 5-6 ani. I l-a cumpărat tata, de Crăciun, pentru că toţi de la grădiniţă au: “Twinkle, twinkle, little star…” Ciudat, îmi zic… aceeaşi melodie o am şi eu la telefon. Îmi dau seama într-un final că de fapt sună alarma şi mă trezesc. Probabil adormisem cu gândul la întrebarea de la Conquiztador: “Aproximativ câte fire de păr i-au căzut lui Bacovia în timpul vieţii sale?” Îl mai joc şi eu, că am înţeles că dacă eşti pe primul loc, eşti cult. În fine. Mă ridic din pat, mă frec la ochi, mă uit pe geam… surpriză: pe asfaltul încins - autobuze pline ochi…