Astăzi s-a desfăşurat parada gay în Bucureşti. După spusele participanţilor, manifestaţia a avut ca scop “educarea” poporului: “A venit momentul ca homosexualii să fie vizibili, aşa cum sunt ei, oameni oarecare care se bucură de viaţă”, conform unei declaraţii a reprezentantului Florin Buhucean la postul Antena 3. Un om extrem de ipocrit - vrei în rândul lumii, poartă-te ca toată lumea.
Nu păşim pe tărâmuri periculoase, refuzăm să intrăm în discuţia care porneşte veşnic în această perioadă a anului, în ceea ce priveşte cât de creştin, sănătos, moral e să fii de partea aceea. Însă, democraţie ca democraţie, drepturi ca drepturi, dar oamenilor, sunteţi homosexuali, fiţi în linişte! Cum ar fi să iasă toate prostituatele acum pe stradă să protesteze în defavoarea legalizării prostituţiei?! Sau să ceară să nu mai fie considerate târâturi. Ce trebuie de înţeles este că homosexualitatea nu poate fi privită drept doar “un alt stil de viaţă”. Nu pentru că există din strămoşi ideea că lângă EL nu poate fi decât o EA, ci pentru că voi vă iubiţi în locuri care nu sunt făcute pentru aşa ceva! Sunteţi exact ca un om care s-ar duce la veceu să facă “caca” pe urechi.
Va trezi mereu o scârbă exagerată acest subiect. Vreţi nu vreţi, aşa cum cocalarii sunt cocalari, târfele sunt târfe, ş.a.m.d., toţi cu bună ştiinţă, nici voi nu veţi fi niciodată priviţi altfel. Aţi ales drumul ăsta, staţi naibii liniştiţi în banca voastră, nu mai pozaţi în victime atâta, că de aia aveţi parte de “tratament special” pe oriunde ajungeţi.
Parada gay, piaţa Unirii, 2005.
“Cum se face că, în ciuda faptului că homosexualii nu se pot reproduce, aceştia se înmulţesc de la an la an?” (dacă ştie cineva cui îi aparţine citatul să lase un comment.)
Emil Boc, premierul nostru cu suflet mare şi restul… mic, s-a întâlnit astăzi cu noul director general al Nokia România, Misko Reskus. Desigur, conversaţia s-a desfăşurat în limba engleză, limbă cu care domnul Boc, la fel ca toţi oamenii politici români, duce o luptă continuă. Totuşi, faţă de alţii, unii dintre ei - candidaţi la postul de preşedinte (vezi Crin Antonescu), Emil Boc încearcă măcar. (postarea nu este menită să denigreze imaginea personalităţilor politice din România, ci doar le dă pe acestea drept exemplu negativ pentru tinerii care vor ajunge cândva în locul lor)
Să ne folosim de această ocazie şi să ne amintim şi de legenda României în ceea ce priveşte limba engleză. Aici, într-o transmisiune directă cu CNN.
Vremea de afară o confirmă, vara este aproape. Încep iar plimbările relaxate prin parcuri, păsărelele prind glas (şi la figurat, da), fustele devin din ce în ce mai scurte, maşinile din ce în ce mai decapotate, totul e însorit şi frumos în România.
Dar! Dăm pagina şi ce vedem?! Imagini cutremurătoare, imposibil de creionat, venite parcă din altă realitate, total opusă a ceea ce ştim noi. Un filmuleţ în cuvinte, probabil unul regizat de Bacovia, dacă acesta n-ar fi fost poet:
Pe asfaltul încins - autobuze pline ochi cu personaje de tot felul, inghesuite în lăzi de metal cu mici spărturi pe post de geam. Din când în când mai trece un autobuz de tip mai nou, nemţesc, cu aer condiţionat, dar chiar şi aşa, cum să facă faţă acelui element care are impresia că deodorantul e o gaură neagră care absoarbe jegul, şi nu mai e nevoie de apă şi săpun… Pe trotuar, diverşi rromi, albi sau coloraţi - nu contează, ţiganii sunt de toate culorile acum, care se plimbă cu burţile păroase la soare şi fluieră printre cojile de seminţe după fustele scurte de pe stradă. Sau după conţinutul lor, încă nu ştiu. Alături de burtoşii coloraţi, mai găsim băieţi cu maiouri bine decupate - eventual transparente sau găurite, care lasă loc creaturilor care trăiesc în podoaba de la subsuoară să se bucure şi ele de razele soarelui, printre cojile de seminţe de ieri.
În goana după răcoare… o bătrânică se opreşte lângă o fântână arteziană. Ar vrea să se odihnească pe marginea acesteia dar, probabil copiii celor despre care abia v-am spus, se scaldă cu poftă în ceea ce trebuia să fie o oază în deşertul de beton. Acum e un fel de baie comunală. Şi veceu, că e vorba de un proces la fel de natural precum transpiraţia. Fără bani de concediu, fără dorinţa masochistă de a-şi petrece ziua în cuptorul din căminele univerităţii, câţiva studenţi intră într-un băruleţ mic, dubios, întunecat, dar cu aer condiţionat! Terasa e plină ochi, înăuntru - doar patronul, probabil. Stă la o masă de lângă geam, cu ochii în patru ca nu cumva chelnerii să-l ”facă” la bani. Şi studenţii în cauză aveau ochi. I-au lăsat însă pe meniul ce afişa preţuri triple faţă de obicei, cu siguranţă “dilatate” de căldura ce a venit.
La metrou, câţiva metri sub barul cel scump, un alt student, probabil de la Conservator, cântă cu dor pentru iubita lui de acasă. Majoritatea oamenilor sunt deranjaţi, prea puţini mai aruncă acum o hârtie de 1 leu. Chiar şi aşa, uşor, uşor se strâng destui pentru beţia din seara următoare. O doamnă de o vârstă venerabilă ar vrea să se oprească la el, să-i spună câteva despre tineretul din ziua de azi. Începe prin a se plânge de lipsa de educaţie a tinerilor. “- Păi cum să cânţi la metrou?! Ia-ţi o slujbă adevărată! Măi copile…” dar o întrerupe anunţul arhicunoscut: “Atenţie! Se închid uşile… ” Se opreşte brusc din lecţia de sictir sexagenar şi o rupe la fugă spre vagoane. Pe drum dă peste un copil de 3 ani pe care-l răstoarnă, dar nu contează - trebuie să prindă loc pe scaun, că e bătrână! Cum era de aşteptat, se închid uşile, că anunţul nu minte niciodată. Dar cu greu, că nu există vagoane în lumea întreagă pregătite pentru volumul de oameni din Bucureşti.
Printre manelele care răsună de pe telefoanele mobile in vagon, probabil ale verilor celor de mai devreme, se poate auzi şi soneria telefonului unui copil de 5-6 ani. I l-a cumpărat tata, de Crăciun, pentru că toţi de la grădiniţă au: “Twinkle, twinkle, little star…” Ciudat, îmi zic… aceeaşi melodie o am şi eu la telefon. Îmi dau seama într-un final că de fapt sună alarma şi mă trezesc. Probabil adormisem cu gândul la întrebarea de la Conquiztador: “Aproximativ câte fire de păr i-au căzut lui Bacovia în timpul vieţii sale?” Îl mai joc şi eu, că am înţeles că dacă eşti pe primul loc, eşti cult. În fine. Mă ridic din pat, mă frec la ochi, mă uit pe geam… surpriză: pe asfaltul încins - autobuze pline ochi…
…şi a cozilor interminabile, oamenilor nespălaţi şi a bătrânilor care, cum observă pe cineva mai tânăr, îşi amintesc cine duce ţara asta de râpă.
Fie, înţeleg, bătrânii se plictisesc acasă, au nevoie de atenţie şi socializare. Tinerii, la fel, dar din alte motive, umblă hormonii, e gratuit, de ce să stea în căminele jegoase sau în faţa blocului… Dar mame cu copii în braţe?! O fi discriminare să interzici unor astfel de fiinţe iresponsabile să-şi poarte copii prin aglomeraţie, jeg şi caldură?
Cât despre palat, n-am fost dat pe spate. Într-adevăr, luxuriant, cu bun gust, chiar dacă noi urâm luxul, iar parcul ce-l înconjoară este perfect. Pe lângă curăţenia (puţin ştirbită de participanţii de la evenimentul de azi) impecabilă, ai şi o senzaţie aparte când te plimbi pe aleile sale…
Chiar şi aşa. Dacă vă trece prin cap anul viitor să mergeţi la Cotroceni, ori o faceţi la prima oră, ori deloc.
Ca sprijin pentru cele spuse mai sus, iată o înregistrare audio (de calitate îndoielnică) şi 2 imagini grăitoare.
Un moş şi o babă discutând despre “rasa” teribilă ce a infestat Pământul: tineretul.
Cum era de aşteptat, toţi emotivii cu acces la internet şi dornici de informare zilnică (foarte bună de altfel, jos pălăria pentru hotnews.ro) au început să orăcăie şi să rupă săraca tastatură, manifestându-şi ura şi repulsia faţă de mediul criminal în care trăiesc. Printre veşnicele discuţii de pe motorul de comentarii, de genul “Prostule, nu şti să scri!”, avem şi câteva mugetări profunde:
de ce sa nu pleci? Romanica noastra e plina de ura, hotie, coruptie si ce ma doare cel mai mult PROSTI si PARVENITI. Un popor de pomanagii asa cum bine spunea actorul Rebengiuc ( vezi bataia pe mici din Bucuresti)
din patriotism, evident! prostia asta am zis-o si eu cu 20 de ani in urma, si acum imi vine sa cant “m-am nescut in romania” ca surdo-mutii (dandu-mi pumi in cap). peste 20 de ani n-ai decat sa faci la fel, dar sa nu ma injuri p mine k nu m-am tinut de capul tau sa pleci!
- in primul rand, tarile din occident sunt mult deasupra noastra la capitolul civilizatie
- posibilitatile din aceste tari sunt multiple (in special cele financiare)
- asistenta medicala cu mult superioara (indiferent de statutul social sau nationalitate)
- acestea fiind spuse din experienta pe care am trait-o 2 luni intr-o tara din occident
Toate bune şi frumoase. Partea frumoasă e că cei care vor să plece, sau au reuşit să plece din România în ultimii ani sunt cei care nu sunt doriţi nicăieri, dar este obligatoriu să fie acceptaţi. Partea bună? Că e mai bine aşa.
( vezi bataia pe mici din Bucuresti)
