Nu, nu ne băgăm coada în politică, nu vrem să ne murdărim. Însă atunci când dai peste ceva atât de haios şi inteligent făcut, trebuie promovat. Să sperăm că nu primim nicio scrisoare de ameninţare cu judecata pentru denigrarea imaginii, de la Elmer Fudd, sau alte personaje. Vizionare plăcută!
Emil Boc, premierul nostru cu suflet mare şi restul… mic, s-a întâlnit astăzi cu noul director general al Nokia România, Misko Reskus. Desigur, conversaţia s-a desfăşurat în limba engleză, limbă cu care domnul Boc, la fel ca toţi oamenii politici români, duce o luptă continuă. Totuşi, faţă de alţii, unii dintre ei - candidaţi la postul de preşedinte (vezi Crin Antonescu), Emil Boc încearcă măcar. (postarea nu este menită să denigreze imaginea personalităţilor politice din România, ci doar le dă pe acestea drept exemplu negativ pentru tinerii care vor ajunge cândva în locul lor)
Să ne folosim de această ocazie şi să ne amintim şi de legenda României în ceea ce priveşte limba engleză. Aici, într-o transmisiune directă cu CNN.
Cum să nu faci un LOGO, ce fonturi să nu foloseşti, etc. Luaţi aminte şi fiţi mai buni. (pentru o vizualizare mai bună, click pe imagini)
Vremea de afară o confirmă, vara este aproape. Încep iar plimbările relaxate prin parcuri, păsărelele prind glas (şi la figurat, da), fustele devin din ce în ce mai scurte, maşinile din ce în ce mai decapotate, totul e însorit şi frumos în România.
Dar! Dăm pagina şi ce vedem?! Imagini cutremurătoare, imposibil de creionat, venite parcă din altă realitate, total opusă a ceea ce ştim noi. Un filmuleţ în cuvinte, probabil unul regizat de Bacovia, dacă acesta n-ar fi fost poet:
Pe asfaltul încins - autobuze pline ochi cu personaje de tot felul, inghesuite în lăzi de metal cu mici spărturi pe post de geam. Din când în când mai trece un autobuz de tip mai nou, nemţesc, cu aer condiţionat, dar chiar şi aşa, cum să facă faţă acelui element care are impresia că deodorantul e o gaură neagră care absoarbe jegul, şi nu mai e nevoie de apă şi săpun… Pe trotuar, diverşi rromi, albi sau coloraţi - nu contează, ţiganii sunt de toate culorile acum, care se plimbă cu burţile păroase la soare şi fluieră printre cojile de seminţe după fustele scurte de pe stradă. Sau după conţinutul lor, încă nu ştiu. Alături de burtoşii coloraţi, mai găsim băieţi cu maiouri bine decupate - eventual transparente sau găurite, care lasă loc creaturilor care trăiesc în podoaba de la subsuoară să se bucure şi ele de razele soarelui, printre cojile de seminţe de ieri.
În goana după răcoare… o bătrânică se opreşte lângă o fântână arteziană. Ar vrea să se odihnească pe marginea acesteia dar, probabil copiii celor despre care abia v-am spus, se scaldă cu poftă în ceea ce trebuia să fie o oază în deşertul de beton. Acum e un fel de baie comunală. Şi veceu, că e vorba de un proces la fel de natural precum transpiraţia. Fără bani de concediu, fără dorinţa masochistă de a-şi petrece ziua în cuptorul din căminele univerităţii, câţiva studenţi intră într-un băruleţ mic, dubios, întunecat, dar cu aer condiţionat! Terasa e plină ochi, înăuntru - doar patronul, probabil. Stă la o masă de lângă geam, cu ochii în patru ca nu cumva chelnerii să-l ”facă” la bani. Şi studenţii în cauză aveau ochi. I-au lăsat însă pe meniul ce afişa preţuri triple faţă de obicei, cu siguranţă “dilatate” de căldura ce a venit.
La metrou, câţiva metri sub barul cel scump, un alt student, probabil de la Conservator, cântă cu dor pentru iubita lui de acasă. Majoritatea oamenilor sunt deranjaţi, prea puţini mai aruncă acum o hârtie de 1 leu. Chiar şi aşa, uşor, uşor se strâng destui pentru beţia din seara următoare. O doamnă de o vârstă venerabilă ar vrea să se oprească la el, să-i spună câteva despre tineretul din ziua de azi. Începe prin a se plânge de lipsa de educaţie a tinerilor. “- Păi cum să cânţi la metrou?! Ia-ţi o slujbă adevărată! Măi copile…” dar o întrerupe anunţul arhicunoscut: “Atenţie! Se închid uşile… ” Se opreşte brusc din lecţia de sictir sexagenar şi o rupe la fugă spre vagoane. Pe drum dă peste un copil de 3 ani pe care-l răstoarnă, dar nu contează - trebuie să prindă loc pe scaun, că e bătrână! Cum era de aşteptat, se închid uşile, că anunţul nu minte niciodată. Dar cu greu, că nu există vagoane în lumea întreagă pregătite pentru volumul de oameni din Bucureşti.
Printre manelele care răsună de pe telefoanele mobile in vagon, probabil ale verilor celor de mai devreme, se poate auzi şi soneria telefonului unui copil de 5-6 ani. I l-a cumpărat tata, de Crăciun, pentru că toţi de la grădiniţă au: “Twinkle, twinkle, little star…” Ciudat, îmi zic… aceeaşi melodie o am şi eu la telefon. Îmi dau seama într-un final că de fapt sună alarma şi mă trezesc. Probabil adormisem cu gândul la întrebarea de la Conquiztador: “Aproximativ câte fire de păr i-au căzut lui Bacovia în timpul vieţii sale?” Îl mai joc şi eu, că am înţeles că dacă eşti pe primul loc, eşti cult. În fine. Mă ridic din pat, mă frec la ochi, mă uit pe geam… surpriză: pe asfaltul încins - autobuze pline ochi…
…şi a cozilor interminabile, oamenilor nespălaţi şi a bătrânilor care, cum observă pe cineva mai tânăr, îşi amintesc cine duce ţara asta de râpă.
Fie, înţeleg, bătrânii se plictisesc acasă, au nevoie de atenţie şi socializare. Tinerii, la fel, dar din alte motive, umblă hormonii, e gratuit, de ce să stea în căminele jegoase sau în faţa blocului… Dar mame cu copii în braţe?! O fi discriminare să interzici unor astfel de fiinţe iresponsabile să-şi poarte copii prin aglomeraţie, jeg şi caldură?
Cât despre palat, n-am fost dat pe spate. Într-adevăr, luxuriant, cu bun gust, chiar dacă noi urâm luxul, iar parcul ce-l înconjoară este perfect. Pe lângă curăţenia (puţin ştirbită de participanţii de la evenimentul de azi) impecabilă, ai şi o senzaţie aparte când te plimbi pe aleile sale…
Chiar şi aşa. Dacă vă trece prin cap anul viitor să mergeţi la Cotroceni, ori o faceţi la prima oră, ori deloc.
Ca sprijin pentru cele spuse mai sus, iată o înregistrare audio (de calitate îndoielnică) şi 2 imagini grăitoare.
Un moş şi o babă discutând despre “rasa” teribilă ce a infestat Pământul: tineretul.
Foto 1 - coadă; Foto 2 - T.Băsescu
Nu ştiam exact în ce categorie se potriveşte filmuleţul ăsta. Mi se par simpatici membrii Hi-Q, iar o căzătură cu bicicleta am luat toţi la viaţa noastră. E drept, nu în faţa poporului dar, deh, statutul de vedetă îşi cere jertfa uneori. Ştiu că nu e o noutate, dar pentru cei care nu l-aţi văzut, delectaţi-vă!
