Spotul de campanie electorală a, cel mai probabil, viitoarei reprezentante a României în parlamentul european. O reprezentantă foarte bună, de altfel, care desenează perfect România: relief frumos, dar nu spectaculos, bogăţii ascunse, dar un IQ mediu scăzut, cu unele vârfuri care pleacă în străinătate, şi veşnicul accent pus pe strămoşi, în loc de urmaşi.
PR-ul este cuvântul cheie în spotul cu pricina. Ne spune ca nu se bazează pe numele ei, sau pe funcţia lui T. Băsescu, însă tot ce auzi este “tata” şi ”Băsescu”, iar fundalul cu marea nu ştiu ce altă ţintă ar avea, decât să-ţi reamintească de persoana cu care ai, de fapt, de a face. Muzica de pe fundal şi ritmul cu care Elena articulează cuvintele îţi aminteşte de relaxarea din mintea conaţionalilor. Slow-motion-ul în care EBA face jogging, cu detaliu pe adidaşii ei de firmă, la fel, înfăţişează sictirul, încetinirea, dar impresia de deşteptăciune, din creierul românilor.
Iată şi o veste bună venită din cadrul Ministerului de Finanţe. Aceştia au elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care stabilesc sancţiuni cu închisoarea de la 2 la 5 ani pentru următoarele “îndeletniciri”: lupte de câini sau de cocoşi, curse auto (ilegale), dar şi orice fel de concursuri prin telefon, internet sau orice alt mijloc de comunicaţie.
Pe lângă bucuria noastră nemărginită faţă de iminenta dispariţie a tuturor piţipoancelor care urlă crizate pe ecranul TV ca vor să sune telefonul, ca fapt pozitiv se identifică şi ideea că, dacă iei drogul românilor idioţi care sunau la astfel de concursuri, poate vor pune mâna şi cu banii salvaţi vor face ceva mai util pentru ei şi familiile lor.
Desigur, şi partea cu luptele de diverse animale sărace şi cursele auto este îmbucurătoare dar, să fim serioşi, nici până acum nu erau legale. Nu legea i-ar opri pe oameni să facă astfel de lucruri, ci aplicarea ei…
Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare. Ar mai trebui ceva cuvinte pe acolo, care să definească complet munca pe care cei din această unitate o duc zilnic. Alături de pompieri, poliţie (mai puţin, dar există oameni demni de respect şi acolo) şi restul serviciilor de ambulanţă, aceştia duc zilnic una dintre cele mai nobile şi aprige lupte: împotriva inconştienţei unora sau împotriva sorţii cruzi a altora… toate duc la moarte, dar aceşti oameni reuşesc de cele mai multe ori să devieze “traseul” normal.
Au luat naştere în Tg. Mureş, în 1990, lovindu-se de multe ori de ignoranţa sau birocraţia din România. Totuşi, sprijinul de care s-au bucurat, venit din partea cetăţenilor, a facut din SMURD o unitate veşnic prezentă în cazurile majore, uşor, uşor, primind şi acceptul oficialităţilor din Tg. Mureş.
Iniţiatorul şi coordonatorul SMURD, Raed Arafat, a fost decorat pentru activitatea depusă, de către Ion Iliescu şi, 2 ani mai târziu, de către Traian Băsescu. În 2007 a fost numit în funcţia de subsecretar de stat al Ministerului Sănătăţii.
Nu în ultimul rând, este de apreciat faptul că o emisiune de ştiri care ne obişnuieşte cam des cu promovarea materialelor care adâncesc şi mai mult România în noroiul în care se află, găseşte timp şi resurse pentru a realiza un scurt reportaj despre SMURD.
Nu, nu ne băgăm coada în politică, nu vrem să ne murdărim. Însă atunci când dai peste ceva atât de haios şi inteligent făcut, trebuie promovat. Să sperăm că nu primim nicio scrisoare de ameninţare cu judecata pentru denigrarea imaginii, de la Elmer Fudd, sau alte personaje. Vizionare plăcută!
Astăzi s-a desfăşurat parada gay în Bucureşti. După spusele participanţilor, manifestaţia a avut ca scop “educarea” poporului: “A venit momentul ca homosexualii să fie vizibili, aşa cum sunt ei, oameni oarecare care se bucură de viaţă”, conform unei declaraţii a reprezentantului Florin Buhucean la postul Antena 3. Un om extrem de ipocrit - vrei în rândul lumii, poartă-te ca toată lumea.
Nu păşim pe tărâmuri periculoase, refuzăm să intrăm în discuţia care porneşte veşnic în această perioadă a anului, în ceea ce priveşte cât de creştin, sănătos, moral e să fii de partea aceea. Însă, democraţie ca democraţie, drepturi ca drepturi, dar oamenilor, sunteţi homosexuali, fiţi în linişte! Cum ar fi să iasă toate prostituatele acum pe stradă să protesteze în defavoarea legalizării prostituţiei?! Sau să ceară să nu mai fie considerate târâturi. Ce trebuie de înţeles este că homosexualitatea nu poate fi privită drept doar “un alt stil de viaţă”. Nu pentru că există din strămoşi ideea că lângă EL nu poate fi decât o EA, ci pentru că voi vă iubiţi în locuri care nu sunt făcute pentru aşa ceva! Sunteţi exact ca un om care s-ar duce la veceu să facă “caca” pe urechi.
Va trezi mereu o scârbă exagerată acest subiect. Vreţi nu vreţi, aşa cum cocalarii sunt cocalari, târfele sunt târfe, ş.a.m.d., toţi cu bună ştiinţă, nici voi nu veţi fi niciodată priviţi altfel. Aţi ales drumul ăsta, staţi naibii liniştiţi în banca voastră, nu mai pozaţi în victime atâta, că de aia aveţi parte de “tratament special” pe oriunde ajungeţi.
Parada gay, piaţa Unirii, 2005.
“Cum se face că, în ciuda faptului că homosexualii nu se pot reproduce, aceştia se înmulţesc de la an la an?” (dacă ştie cineva cui îi aparţine citatul să lase un comment.)
Emil Boc, premierul nostru cu suflet mare şi restul… mic, s-a întâlnit astăzi cu noul director general al Nokia România, Misko Reskus. Desigur, conversaţia s-a desfăşurat în limba engleză, limbă cu care domnul Boc, la fel ca toţi oamenii politici români, duce o luptă continuă. Totuşi, faţă de alţii, unii dintre ei - candidaţi la postul de preşedinte (vezi Crin Antonescu), Emil Boc încearcă măcar. (postarea nu este menită să denigreze imaginea personalităţilor politice din România, ci doar le dă pe acestea drept exemplu negativ pentru tinerii care vor ajunge cândva în locul lor)
Să ne folosim de această ocazie şi să ne amintim şi de legenda României în ceea ce priveşte limba engleză. Aici, într-o transmisiune directă cu CNN.
Un tânăr de 13 ani din Texas, S.U.A., a câştigat premiul I la un concurs de Geografie desfăşurat în Washington. Eric Yang a răspuns corect la cea de-a treia întrebare de baraj: “În ce ţară europeană se află judeţul Timiş, nume pe care îl poartă şi un afluent al Dunării?” Puştiul a răspuns corect - ”România”, spre deosebire de celălalt concurent, care a răspuns “Ungaria”. Eric a câştigat astfel o bursă şcolară în valoare de 25.000 de dolari. Tânărul a uimit toată audienţa atunci când a fost întrebat de către adversarul său ”Care este punctul tău slab?” Eric a stat mult pe gânduri, ezitând să dea un răspuns, dând impresia că nu are vreun punct slab. Articolul original îl găsiţi aici.
Curiozitatea noastră este: “Câţi tineri români ştiu care este capitala Texasului?” Fii mai bun… decât americanii.
Vremea de afară o confirmă, vara este aproape. Încep iar plimbările relaxate prin parcuri, păsărelele prind glas (şi la figurat, da), fustele devin din ce în ce mai scurte, maşinile din ce în ce mai decapotate, totul e însorit şi frumos în România.
Dar! Dăm pagina şi ce vedem?! Imagini cutremurătoare, imposibil de creionat, venite parcă din altă realitate, total opusă a ceea ce ştim noi. Un filmuleţ în cuvinte, probabil unul regizat de Bacovia, dacă acesta n-ar fi fost poet:
Pe asfaltul încins - autobuze pline ochi cu personaje de tot felul, inghesuite în lăzi de metal cu mici spărturi pe post de geam. Din când în când mai trece un autobuz de tip mai nou, nemţesc, cu aer condiţionat, dar chiar şi aşa, cum să facă faţă acelui element care are impresia că deodorantul e o gaură neagră care absoarbe jegul, şi nu mai e nevoie de apă şi săpun… Pe trotuar, diverşi rromi, albi sau coloraţi - nu contează, ţiganii sunt de toate culorile acum, care se plimbă cu burţile păroase la soare şi fluieră printre cojile de seminţe după fustele scurte de pe stradă. Sau după conţinutul lor, încă nu ştiu. Alături de burtoşii coloraţi, mai găsim băieţi cu maiouri bine decupate - eventual transparente sau găurite, care lasă loc creaturilor care trăiesc în podoaba de la subsuoară să se bucure şi ele de razele soarelui, printre cojile de seminţe de ieri.
În goana după răcoare… o bătrânică se opreşte lângă o fântână arteziană. Ar vrea să se odihnească pe marginea acesteia dar, probabil copiii celor despre care abia v-am spus, se scaldă cu poftă în ceea ce trebuia să fie o oază în deşertul de beton. Acum e un fel de baie comunală. Şi veceu, că e vorba de un proces la fel de natural precum transpiraţia. Fără bani de concediu, fără dorinţa masochistă de a-şi petrece ziua în cuptorul din căminele univerităţii, câţiva studenţi intră într-un băruleţ mic, dubios, întunecat, dar cu aer condiţionat! Terasa e plină ochi, înăuntru - doar patronul, probabil. Stă la o masă de lângă geam, cu ochii în patru ca nu cumva chelnerii să-l ”facă” la bani. Şi studenţii în cauză aveau ochi. I-au lăsat însă pe meniul ce afişa preţuri triple faţă de obicei, cu siguranţă “dilatate” de căldura ce a venit.
La metrou, câţiva metri sub barul cel scump, un alt student, probabil de la Conservator, cântă cu dor pentru iubita lui de acasă. Majoritatea oamenilor sunt deranjaţi, prea puţini mai aruncă acum o hârtie de 1 leu. Chiar şi aşa, uşor, uşor se strâng destui pentru beţia din seara următoare. O doamnă de o vârstă venerabilă ar vrea să se oprească la el, să-i spună câteva despre tineretul din ziua de azi. Începe prin a se plânge de lipsa de educaţie a tinerilor. “- Păi cum să cânţi la metrou?! Ia-ţi o slujbă adevărată! Măi copile…” dar o întrerupe anunţul arhicunoscut: “Atenţie! Se închid uşile… ” Se opreşte brusc din lecţia de sictir sexagenar şi o rupe la fugă spre vagoane. Pe drum dă peste un copil de 3 ani pe care-l răstoarnă, dar nu contează - trebuie să prindă loc pe scaun, că e bătrână! Cum era de aşteptat, se închid uşile, că anunţul nu minte niciodată. Dar cu greu, că nu există vagoane în lumea întreagă pregătite pentru volumul de oameni din Bucureşti.
Printre manelele care răsună de pe telefoanele mobile in vagon, probabil ale verilor celor de mai devreme, se poate auzi şi soneria telefonului unui copil de 5-6 ani. I l-a cumpărat tata, de Crăciun, pentru că toţi de la grădiniţă au: “Twinkle, twinkle, little star…” Ciudat, îmi zic… aceeaşi melodie o am şi eu la telefon. Îmi dau seama într-un final că de fapt sună alarma şi mă trezesc. Probabil adormisem cu gândul la întrebarea de la Conquiztador: “Aproximativ câte fire de păr i-au căzut lui Bacovia în timpul vieţii sale?” Îl mai joc şi eu, că am înţeles că dacă eşti pe primul loc, eşti cult. În fine. Mă ridic din pat, mă frec la ochi, mă uit pe geam… surpriză: pe asfaltul încins - autobuze pline ochi…
Toţi avem clipele noastre lipsite de voinţă, pline de lene şi sictir. Partea proastă e ca acestea apar exact atunci cand e nevoie de mai multă muncă şi sudoare (în sensul pozitiv, nu jegos) pentru atingerea scopului. Desigur, mai sunt şi cazurile în care lenea este o caracteristică a persoanei respective, dar nu ne adresăm acelui segment.
Astfel, lansăm un program săptămânal, numit Pastila anti-lene prin care vom folosi diverse mijloace în încercarea de a vă mobiliza puţin, de a vă trage un şut în fund, pentru ca voi să puteţi face un pas înainte. În fiecare zi de luni (ziua critică) vom aborda diferite metode de a combate lenea şi sictirul, aşteptând eventuale rezultate înregistrate din partea voastră. Pentru săptămâna asta, propunem trei melodii care insuflă putere şi încredere în sine, cui e dispus să asculte, nu doar să audă. Dacă întâmpinaţi probleme în a înţelege mesajul transmis, vă sfătuim să căutaţi pe Google transcrierea versurilor. În cazul în care nu simţiţi niciun efect, mai încercăm peste o săptămână, noi nu ne dăm bătuţi, pentru că suntem mai buni… decât ei.
Nas - I can, vârstă - 14 ani+
Kanye West ft. Young Jeezy - Amazing, vârstă - 14 ani+
Eu pot, eu sunt magician (mulţumim PRO TV), vârstă - între 3 şi 12 ani
